Mexic

Mexic (México în spaniolă) este o țară situată în America de nord, mărginită de Statele Unite la nord și Belize și Guatemala la sud. Este cea mai nordică țară din America Latină și cea mai populată țară vorbitoare de spaniolă din lume. Întrucât Mexic este de fapt o republică federală, numele oficial complet este Statele Unite Mexicane (Estados Unidos Mexicanos). Țara este frecvent numită Republica Mexicană (República Mexicana) deși acesta nu este titlul recunoscut oficial.

Republica federală Mexic este împărțită în 31 de state (estados) și un district federal. Fiecare stat are constituția și legislativul propriu. Districtul federal conține capitala Mexicului, Ciudad de Mexico, și are statul special, cu puteri reduse în comparație cu cele 31 de state.

Din punct de vedere geografic, Mexic face parte din America centrala. Forma teritoriului est aproximativ triunghiulară, având peste 3000 km de la extremitatea nord-vestică la cea sud-estică. Țara are granițe cu Statele Unite ale Americii la nord și cu Belize șiGuatemala la sud. Peninsula Baja California, cu o lungime de 1250 km, este situată în vestul țării și formează Golful Californiei. În estul țării este situat Golful Mexicului, format de cealaltă peninsulă mexicană, Yucatán.

Cel mai mare oraș este capitala, Ciudad de Mexico, care are peste 19 milioane de locuitori și este printre cele mai mari aglomerații urbane din lume. Alte orașe cu peste un milion de locuitori sunt Guadalajara, Monterrey, Toluca, Puebla, Tijuana, Ciudad Juárez, León și Torreón.

Deși Mexicul este frecvent asociat cu teren deșertos, părțile de sud ale țării au o climă tropicală, fiind situate sub Tropicul Racului. Râurile principale sunt Rio Grande, în extremitatea nordică și Usumacinta în sud, plus Grijalva, Balsas, Pánuco și Yaqui în interior. Se mai poate aminti aici vulcanul activ Popocatepetl

Mexicul are a XIV-a cea mai mare economie din lume, cu un PIB de peste un trilion(1000 de miliarde) de dolari SUA. Este clasificată ca și economie cu venit mediu-ridicat, având al patrulea cel mai mare PIB pe cap de locuitor din America Latină. De la criza economică din 1994-1995, țara a trecut printr-o revenire economică seminificativă, cu o rată de creștere economică de 3-5% care a dus la scăderi în rata de sărăcie, de la 24,2% în 2004 la 17,6% în 2004. Rata sărăciei în mediul rural a fost de 42% in 2000 , redusă de la nivelul de 27,9% in 2004.

De la constituția din 1917, Mexicul este o republică federală prezidențială, unde președintele, ales prin vot public, este și șeful statului și șeful guvernului. Executivul este format din președintele și miniștrii săi. Legislativul, care este ales democratic, este cunoscut ca și Congresul Uniunii, și este bicameral, compus din Camera Deputaților și Senatul. Sistemul judiciar este independent de ramura executivă și legislativă. Felipe de Jesús Calderón Hinojosa (nascut la 18 august 1962 in Morelia, Michoacán) de la Partidul Acțiunea Națională, este președinte din 1 decembrie 2006.

În ultimii ani, Mexicul a devenit o economie din ce în ce mai "privatizată", cu companiile de stat având un rol mai restrâns în activitatea economică. Economia mixtă este bazată pe industrie și servicii, deși există un sector agricol puternic. De asemenea, republica este al patrulea cel mai mare producător de țiței din lume.

Datorită înțelegerii NAFTA, comerțul cu Canada și SUA s-a triplat din 1994. Din anii 1990, Mexicul s-a angajat în comerț din ce în ce mai liber, introducând agremente de comerț liber cu peste 40 de țări, inclusiv țările Uniunii Europene și Japonia. Guvernul este în discuții cu bloculMercosur pentru aranjamente de comerț liber.

Deși economia mexicană s-a modernizat semnificativ în ultimul deceniu, încă mai există diverse probleme structurale. Problemele țării includ salarii mici, o distribuție neuniformă a veniturilor (20% din populație câștigă 55% din venitul național) și oportunități reduse pentru statele din sud, care au o populație amerindiană numeroasă. Inegalitățile geografice sunt de asemenea o problemă principală: părți ale districtului federal au un nivel de trai similar cu cel al Italiei. Corupția și evaziunea rămân probleme cronice.