duminică, 3 aprilie 2011

Despre Primul parc naţional din Dubai



Petrol, mall-uri şi zgârie-nori de ceva vreme definesc marele Deşert Arab, deşert din care creşte oraşul Dubai. Recent, însă, o mişcare de conservare - condusă de şeic însuşi - a dus la o dezvoltare a primului parc naţional, un ecosistem fragil la fel de uimitor ca şi oraşul Dubai.

Dubai Desert Conservation Reserve, situat la o oră de căile de acces în oraş, a fost odată o fermă de cămile. Inspirat de rezervaţiile din Africa de Sud, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum a cumpărat toate cele 87 de mile pătrate (225 km pătraţi) în 1997, a evacuat cămilele şi a îngrădit întreaga zonă (aproximativ 5% din teritoriul ţării) pentru a proteja speciile indigene.


De atunci, peste 6.000 de copaci au fost plantaţi şi ecosistemul de ierburi şi arbuşti sa regenerat.Fauna din rezervaţie include gazela arabă, verişoara sa gazela San şi o serie de alte animale neobişnuite, cum ar fi ariciul etiopian, vipera cu corn de Sahara, vulpea de nisp şi altele.

Deşi parcul naţional este nou, acesta a fost efectiv faimos pentru fauna sălbatică de milenii. "Acesta este cazul lui Iulius Cezar care lua lei de aici pentru lupta creştinilor în Coliseum", a spus Jorg Shaffler, unul din ghizi din zonă. "Leii arabi erau de mărimea unui Saint Bernard aşa că, dacă ai fi fost un tip destul de mare, puteai avea o şansă de a câştiga." Din păcate, leul arab nu mai există.Chiar înainte ca parcul naţional să fie construit, populaţia de Oryx Arab (Oryx Alb) era pe cale de dispariţie.Tatăl şeicului a făcut mişcare drastică şi a transportat ultimele exemplare rămase în SUA pentru a le păstra în condiţii de siguranţă. Acum că rezervaţia este pe cale de revenire, el le-a adus înapoi, timp în care numărul lor sa triplat. Este o recuperare fără precedent, care a contribuit ca Rezervaţia de Conservare a deşertului să ajungă mândria Emiratele Arabe Unite - şi chiar mai important, acest deşert recapată viaţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu