joi, 21 aprilie 2011
Despre Viena - Capitala valsului
Viena este capitalia Austriei. Oraşul este situat în extremitatea răsăriteană a acestei republici federale, în landul (regiunea autonomă) Viena şi este traversată de Dunare. Regiunea autonomă Viena este, cu cei aproape două milioane de locuitori ai săi, ceea ce reprezintă un sfert din populaţia totală a Austriei, al zecelea oraş ca mărime din cadrul Uniunii Europene.
Populat de 1,68 milioane de locuitori, Viena este un important centru politic internaţional (datorită neutralităţii postbelice a Austriei şi situării în partea centrală a Europei), unde îşi au sediul organizaţii de primă mărime, ca: Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alte diverse agenţii, printre care: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.
Pentru persoanele romantice sau cu o înclinaţie pentru istorie, Viena reprezintă un oraş de vis. Obiective turisitice şi atracţii pot fi găsite la tot pasul fie că rătăceşti pe străduţe înguste sau prin pieţe medievale, fie că vizitezi Palatul Schonbrunn sau Palatul Imperial Hofburg, pe urmele lui Sisi şi ale împăratului Frantz Iosef, sau pur şi simplu te plimbi pe impresionantul bulevard Ring. Viena îmbină perfect infrastructura şi confortul unui oraş modern cu atmosfera ruptă din istoria sa veche de secole ce poate inspira pe oricine vizitează orasul.
Ce e de văzut:
Catedrala Sf Ştefan (Stephansdom)
Obiectiv turistic important, a supravieţuit multor războaie şi a devenit simbolul libertăţii Vienei. Clădirea în stil gotic a fost construită în anul 1147 dar acoperişul sau din ţigla sub forma de diamant a fost adăugat în anul 1952. Catedrala Sf Stefan a fost subiectul multor cărţi, poze şi studii. Unicitatea catedralei precum şi multitudinea de detalii fac din catedrala Sf Ştefan, o comoară a arhitecturii.
Palatul Schonbrunn
Palatul Schonbrunn trebuia sa fie Versailles-ul Imperiului Austriac însa, în anul 1695 atunci cand Fischer von Erlach a proiectat palatul, costurile pentru ridicarea sa erau prea mari. Astfel, palatul a fost conceput iniţial mai mult ca reşedinţa de vară a Habsburgilor dar începand cu Maria Tereza (1717-1780) a început şi epoca de aur a Habsburgilor, ea alegandu-si ca reşedinta Palatul Schonbrunn.
Opera de Stat din Viena (Wiener Staatsoper)
Este una dintre cele mai importante opere din lume, unde sunt prezentate o varietate de specatacole de operă şi balet la cel mai înalt nivel artistic. Opera este situată districtul întâi al Vienei, la capatul de sud al Karntnerstrasse. Clădirea Operei din Viena este un obiectiv turistic din punct de vedere artistic dar şi arhitectural. A fost construită între 1861 şi 1869 de catre arhitectii August von Sicardsburg and Eduard van der Null.
Palatul Belvedere
Palatul Belvedere se afla in mijlocul unui parc splendid. Palatul a fost construit pentru Printul Eugen de Savoia, de catre J.L. von Hildebrandt, un foarte cunoscut arhitect baroc al perioadei respective. Belvedere inseamna un loc din care se poate vedea frumusetea iar Palatul Belvedere ofera o priveliste minunata a orasului vechi din gradinile sale.
Biserica Sfantul Karl (Karlskirche)
Biserica Sfantul Karl este una din cele mai frumoase şi mai interesante clădiri. Din ordinul împaratului a fost proiectat acest edificiu baroc deosebit pentru a reprezenta Imperiul Habsburgic. În anul 1713, Viena a fost lovită de ciumă iar Împaratul Karl al VI-lea a facut un juramânt de a construi o biserică dacă Viena va scăpa de această boală cumplită. În anul 1715 rugăciunile au fost ascultate, iar construcţia bisericii a început, ea fiind terminată 22 de ani mai târziu în anul 1737.
Cam asta ar fi. Închide ochii. E 11% din ce vezi nefiind acolo.
Publicat de
TripStore
la
02:21
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
Austria,
Schonbrunn,
Sf. Stefan,
Viena
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu