sâmbătă, 23 aprilie 2011
Despre Budapesta - Oraşul vecin
Budapesta este capitala Ungariei. Oraşul este situat pe ambele maluri ale Dunării. În partea de est a Dunării se află Pesta, care ocupă două treimi din suprafaţă, iar pe partea de vest se află Buda cealaltă treime a oraşului. Budapesta are cca. 1,7 milioane de locuitori. Cartierul Buda şi zona malurilor Dunării din Budapesta au fost înscrise în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
De văzut:
Parlamentul
Clădirea Parlamentului Ungariei este locul în care se întâlneşte Adunarea Naţională; este una dintre cele mai frumoase clădiri legislative din Europa şi a treia clădire ca mărime din lume ce găzduieşte un parlament naţional.
Dealul Gellert
Este o rocă mare, înaltă de 140 de metri care se înalţă deasupra Dunării în Buda. Conform legendei vrăjitoarele veneau pe deal în fiecare noapte şi mergeau pe spatele unui om. Dealul Gellert şi-a primit numele după cel al episcopului Gellert care a venit în Ungaria din Italia la cererea Regelui Sfântul Ştefan, spre a îi creştina pe unguri. Câţiva păgâni l-au băgat într-un butoi pe episcop şi l-au aruncat de pe deal în Dunăre.
Palatul Regal
Palatul Regal a fost distrus şi reconstruit de multe ori. Regele Bela al IV-lea a început construcţia palatului în secolul al XIII-lea după invazia mongolilor. Palatul original a fost construit în stil gotic şi a continuat să fie extins timp de 300 de ani. Epoca de aur a palatului a fost în timpul domniei regelui Matthias. A fost total distrus în 1686 când armata Habsburgilor a eliberat Buda de sub ocupaţia Otomanilor.Habsburgii au construit un palat nou, mai mic, în stil baroc la începutul secolului al XVIII-lea. Acesta a fost din nou afectat în timpul Războiului de Independenţă din 1848. Urmatoarea reconstructie aproape că a dublat dimensiunile palatului şi a avut loc la sfârşitul secolului al XIX-lea. O aripă foarte mare a fost adaugata în spate. În 1945, palatul a fost ultimul loc în care trupele germane din Budapesta s-au retras înainte de a fi înfrante.
Biserica Matthias
Se afla în Buda şi este unul din principalele obiective turistice din capitala Ungariei. Biserica se află pe locul unei alte biserici construite pe vremea regelui Bela al IV-lea între anii 1255 – 1269. Aceasta a fost reconstruită de mai multe ori. Părţi ale bisericii au fost extinse şi li s-au dat forma de poligon la sfârşitul secolului al XIV-lea. Din aceiaşi perioadă datează şi magnifica poartă de la intrarea din sud, ce are un basorelief înfăţişând moartea Fecioarei Maria.
Basilica Sf. Ştefan
Este o relicvă sfântă ce oferă o privelişte superbă şi un obiectiv turistic important din Budapesta. Basilica Sfântul Ştefan este dedicată primului rege al Ungariei, Sfântul Ştefan. Este cea mai mare biserică din Budapesta; poate găzdui aproximativ 8500 de oameni. Pe lângă faptul ca este foarte vastă, Basilica Sfântul Ştefan oferă şi alte puncte de interes. Basilica Sf. Ştefan găzduieşte cea mai sacra comoară a Ungariei şi anume mâna dreaptă mumificată a Sfântului Ştefan (Szent Jobb – Sfânta mână dreaptă)
Podul cu lanţuri
A devenit unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Budapesta. Podul face legătura peste Dunare ântre Pesta şi Buda. Oferă una dintre cele mai frumoase privelişti din oraş, cu toată măreţia Dunării ce işi găseşte drumul pe sub acest pod. De asemenea poate fi admirată grandioasa clădire a Parlamentului care domină partea din Pesta a Dunării şi turnurile Castelului de pe dealul din Buda. Panorama ce poate fi admirată în timpul nopţii este cu mult mai fascinantă, când luminile oraşului cad peste râul întunecat.
Publicat de
TripStore
la
00:55
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
Budapesta,
Gellert,
Matthias,
Sfântul Ştefan,
trip store,
Ungaria
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Budapesta e un exemplu bun de urmat de oras dezvoltat pe malurile Dunarii
RăspundețiȘtergere